Defulare

 De la iubire la ură linia e fină… 

A nu se citi

De când mă știu, n-am planificat ieșirile. Ba dimpotrivă, am ajuns într-un an de 1 Mai la 3 dimineața la mare, căutând cazare, cu tot cu copil după noi. De fapt, n-am plecat niciodată fără Paul și nici nu o vom face până-și va dori el asta.
Într-un alt an, imediat după cele 3 zile de Crăciun, ne-am căutat cazare în Republica Moldova, așa că am petrecut atunci Revelionul peste Prut.
Ideea e că suntem genul de oameni care-și pun fundul în mașină și pleacă în excursii/vacanțe pentru a vizita, de obicei spontan și ajungem în locuri inimaginabil de frumoase . Anul acesta însă, am zis că e cazul să vedem și noi ce e cu Ultra All Inclusive ăsta, deși ne cunoaștem, de obicei când planificăm ceva nu iese nimic. Așa că joia ce urmează ar fi trebuit să plecăm în Bulgaria. Nu, nu mai plecăm nicăieri, nici dacă s-ar fi ridicat restricțiile nu am fi făcut-o. Nu-mi pare rău după bani pentru că erau jumătate proveniți dintr-un cadou de Crăciun, cealaltă primită cadou de soțul meu de ziua lui. Adică nu intrau în nici un buget, nu ne afectează pe alte planuri. Ba dimpotrivă, înțeleg că se și pot recupera, urmând să ne alegem o altă dată la care să vrem să mergem în concediu, după ridicarea interdicțiilor privind călătoriile.
Ce voiam să spun e că a cam fost primul și ultimul plan pe care ni l-am făcut. Pe principiul "dacă vrei să vezi cum face Dumnezeu mișto de tine, fă-ți planuri."

Atenție, se lasă cu dulcegării

Bună!

Pentru că aseară m-am văzut cu fetele (da, știu că sună a pițiponceală, dar nu e deloc așa) astăzi am ceva idei și chef de scris. 

Mbun, al meu soț nu-mi cumpără flori aproape niciodată. După ultima gafă pe care-am făcut-o, s-ar putea chiar să nu mai văd vreodată flori de la el, clar e că fi-miu îl pune în gardă pe ta-su de fiecare dată ca în aceste zile să fie mai atent cu mine decât de obicei. Așa și pe 14  februarie. Pe de altă parte, al meu bărbat știe că n-are acasă o soție normală și că dacă se duce să dea bani pe flori îl ceartă nebuna, dacă nu ia flori, stă botoasă. Termină bărbatul meu serviciul in ziua cu pricina și se duce la Lidl. Om responsabil, mai ia o pâine, un lapte, ce poate s-a terminat în ziua respectivă și eu am uitat. Și i se agață de mână niște trandafiri, 15 fire la 11 lei, adică nici să nu cheltuie, nici să vadă mutre. Dar ce credeți voi, m-am bucurat? Eu, prințesa crescută în palate de cleștar și pene din puf de vreo pasăre care s-a inventat pentru prețioasa de mine? (Nu, n-am crescut deloc așa, ba dimpotrivă.) Așa că s-a jurat bietul om că e ultima dată când îmi mai cumpără (pun accentul pe cumpără) flori. Desigur, după o seară în care l-am luat peste picior, m-am pus frumos și am curățat florile, le-am pus în apă și le-am îngrijit zilnic. Nu care cumva să-i spuneți, dar mi-au fost atât de dragi! Că pe el oricum îl iubesc.

Și știți de ce îl iubesc? Nu pentru florile astea, ci pentru plimbarea care ne-a făcut într-un iunie să trecem pe lângă un câmp de maci, unde s-a oprit să fure unul și să mi-l ofere. Pentru că de fiecare dată când alimentează mașina la un Lukoil, cumpără și o cutiuță de bomboane Pocket Coffee, deși poate rămâne fără un leu. Pentru că mi-a cules, cu mâinile lui, cele mai frumoase flori de câmp. Pentru că oricât de obosit ar fi, pe mine mă lasă întotdeauna să mă odihnesc mai mult și-mi preia din sarcinile casnice. Pentru că își face mereu timp pentru mine și Paul. Pentru că pune relația dintre noi mai presus de opiniile celorlalți. Pentru că mi-e bărbat. Pentru că... lista e enormă.

Și pentru că la începutul relației mele cu el cineva mi-a spus că nu va mai iubi niciodată așa cum și-a iubit fosta soție, azi îi spun că a avut dreptate. Pentru că știu sigur că pe mine mă adoră.

Oameni și oameni; de fapt, finalul zilei de ieri

"Când n-ai nimic bun de spus, mai bine taci."

Teoretic, foarte ușor, practic imposibil dacă ești eu. Mno bine, ieri m-am dus la Galleria cu treabă la BT. Spun că am avut treabă la BT doar ca să par importantă. În fine, parcarea relativ goală, o mașină parcată pe sensul de mers. Ei lasă, că nici eu nu-s perfectă, mai parchez pe câte un trotuar (dacă n-am unde), greșesc, sunt om. Un domn în vârstă încărca portbagajul, asta e, e bătrân, a parcat și el unde a putut, e drept că foarte aproape de intrarea în magazin. Și termină domnul de pus din coș în portbagaj, fix lângă locul pentru cărucioare, deci i-ar fi luat o secundă să-l ducă la locul lui. Dacă e în stare să șofeze, e în stare și să facă doi pași. Ce credeți, i-a făcut? Țin să precizez că n-am stat anume cu ochii pe dânsul, dar eram cu fi-miu în mașină și răspundeam la niște întrebări în timp ce trebuia să număr și să împart niște bani pe căprării. Ei, vezi tu, când a lăsat căruciorul pe sensul de mers, am coborât geamul și l-am întrebat ce fel de exemplu oferă dumnealui tinerei generații. Citez:

-Domnule, după ce că ați parcat mașina astfel încât încurcă, până la vârsta dumneavoastră n-ați învățat să-i respectați pe ceilalți? Și îi spun de cărucior.

-Ești o nesimțită, așa vorbești tu (mă rog, nu-i permisesem a mă tutui) cu bunicii tăi?

-Păi bunica mea (Dumnezeu să o odihnească, singura pe care am cunoscut-o) m-a învățat să nu stau cu capul în jos în fața nimănui, decât poate atunci când greșesc eu. Și dumneavoastră nu aveți nici 1% buna-creștere a bunicii. 

S-a urcat la volan mormăind cum că-s o nesimțită, că stau la pândă ca o hoață (dacă făceam asta îi pozam mașina și o postam pe porcăria aia de grup de FB, dar ce să vezi, pe mine m-a mâncat să iau atitudine) și cum îmi permit eu, o nimeni, să-l dojenesc. Adică noi tinerii trebuie să îi respectăm pe cei în vârstă doar că sunt mai în vârstă. Ei, mă scuzați, puteți fi sau nu de acord cu mine, te respect dacă mă respecți și chiar consider că i-am oferit un exemplu bun lui Paul. L-am întrebat după ce mi-am terminat treaba la BT cum i s-a părut că am reacționat. N-a spus nici un cuvânt jignitor la adresa "bunicului", a sesizat că domnul nu a vorbit cuviincios cu mine și că e iresponsabil. 

După ce am plecat de la Galleria, a trebuit să ajung la Centrul de permanență de lângă Piața Bistrița. Paul tot cu mine în mașină. Intru pe gangul dintre Centrul de permanență și piață să parchez, dar un domn, tot mai în vârstă, mergea cam pe mijlocul drumului așa, traversa oarecum. Am oprit mașina și l-am lăsat să treacă, că nu era să mă urc pe dumnealui. Adică n-am făcut vreun gest dintr-ăsta care merită aplauze sau de dat la ziar. Domnul în schimb, ăsta da domn, mi-a făcut semn de reverență, de mulțumire, a gesticulat ceva cum că-mi sărută mâna de am rămas ca proasta, am reușit să îngaim din cap un semn de apreciere către dumnealui totuși. Din păcate, eram pe grabă că îmi consumasem timp cu domnul de la Galleria, iar la 17 aveam programarea la psihiatru, că asta făceam în Precista. Și acum îmi pare rău că nu i-am mulțumit pentru exemplul pozitiv pe care i l-a acordat copilului meu. Sper ca Universul să-i întoarcă înmiit buna-dispoziție pe care mi-a transmis-o.

După care m-am văzut cu niște doamne minunate, în a căror vocabular nu există proastă-dispoziție, unde mai pui că-s culte. Îmi doresc de a ajunge măcar la sfert din inteligența dumnealor. 

Leapșa

Azi ceva ușor. Când am început eu să citesc bloguri, prin 2011-2012, era tare fain, mai ales dacă aveai comunitate, să participi la așa-numite lepșe. Un blogger crea un set de întrebări, apoi nominaliza alți câțiva să le raspundă, aceștia la rândul lor nominalizau pe alții... în fine, ați prins ideea. Cum, desigur, pe mine mă citesc eu, personalitatea mea și uneori, cea de-a treia sau a patra mea personalitae, m-am nominalizat singură să răspund la niște întrebări gasite prin blogosfera anilor la care am făcut referire mai sus (între timp, au apărut Youtube și Instagram, la modă e să fii infuencer).
Să purdedem:

1. Dacă ai putea alege un fel de mâncare pe care să îl mănânci pentru următoarea lună (fără să ai voie să mănânci altceva), care ar fi acela?
Simplu ca bună ziua: cartofi prăjiți cu usturoi.

2. Pleci într-o vacanță de două săptămâni pe o insulă pustie și poți lua cu tine o celebritate. Pe cine iei?
Băi, cred că pe Andreea Balaban. Pentru mine e o celebritate fata asta. N-ar trebui să o întreb nimic, dar sigur mi-aș îmbogăți cunoștințele stând două săptămâni doar cu ea.

3. Un vis pe care îl aveai în copilărie și s-a îndeplinit și unul care nu s-a îndeplinit.
Păi, mi-am dorit un copil. Îl am. Mi-am dorit să devin actriță de teatru. Singura piesă în care joc un rol e viața mea.

4. Primești un cadou foarte urât de la prietenul tău cel mai bun. Îi spui că e urât sau te prefaci?
Cel mai bun prieten al meu e soțul. Nu am cum să-l mint, nici dacă aș vrea. Dar bine că nu-mi face cadouri prea des. Eram în primele noastre luni de relație și mi-a adus din Austria un ceas-brățară, în formă de inimioară și cu multe inimioare de zici că era salbă. L-am întrebat dacă a dat și bani pe el. Dăduse, multicei chiar. Încă am ceasul, l-am și purtat uneori.

5. Dacă ai putea călători în trecut și să discuți cu tine cea de la 18 ani, ce sfat ți-ai da?
Alexandra de la 18 ani, nu mai fi superficială. Și pune naibii osul la treabă cum trebuie, nu cumva să ai regrete pe la 30.

6. Primești un premiu în bani pe care ești convins că nu îl meriți. Cum reacționezi?
Îl iau, dacă alții mai capabili au considerat că îl merit, au știut ei de ce. Încredere în forțele proprii, fată dragă.

7. Ce te motivează să scrii pe blog?
Momentan, faptul că am ceva timp liber.

Înconjoară-te de oameni frumoși

Ieri, în timp ce călcam, m-a izbit așa, ca o revelație. Cum adică să ne înconjurăm de oameni frumoși? Păi, n-ar cam trebui să-i considerăm pe toți frumoși? Mi se pare că îndemnul care-mi servește azi drept titlu pune din start etichete oamenilor. 

Poate omul pe care tu îl consideri astăzi urât e așa din cauza greutăților. Poate n-ar vrea să se comporte necuviincios cu tine, dar înainte de a-i ieși tu în cale, un altul și-a manifestat tocmai atitudinea pe care el o abordează acum. 

Prin decembrie, am fost la o bancă din oraș cu niște treburi. Doamna de la ghișeu, nu doar că era antipatică, dar avea, în primă fază, o atitudine jalnică. Cum în dimineața respectivă ieșisem din casă cu gândul de a-mi rezolva treburile cât mai repede, eram complet ZEN. Și nu i-am răspuns doamnei cu aceeași măsură, ba dimpotrivă, nici n-am știut vreodată că pot fi așa calmă, răbdătoare. Atunci am ajuns eu la concluzia că, într-adevăr, atragi ceea ce-ți dorești. Doamna, deodată s-a schimbat la 180 de grade și mi-a zis că rar clienți așa amabili. Problema ei nu eram eu, era poate un client grăbit dinainte, poate niște puține ore de somn, etc.

În fine, ce voiam eu să subliniez e că dacă nu am face o prioritate din probleme (că avem toți, indiferent de gradul sau forma lor) tare bine ar mai fi. Noi toți suntem de fapt niște oameni buni și frumoși, doar că de multe ori uităm. De ne-am comporta peste tot și cu toți așa cum am vrea să se comporte ceilalți cu noi, am vedea mai multe zâmbete.

Ce ziceți, încercăm să fim mai indulgenți? 

Unde dai și unde crapă

Ieri, când am pus titlul, voiam să scriu cu totul, dar cu totul altceva față de ce mi-a ieșit pe degete. Vedem ce-o fi și azi. Ce voiam să scriu ieri era că am deschis acest blog acum vreo 4 ani și am scris în fiecare an la fel de mult. Adică mai spre deloc.

Adevărul e că nu mă așteptam la așa val de oameni care să mă susțină și să-mi trimită mesaje pe Facebook și în privat. 

Ce nu vreau e milă. Și nicidecum atenție. Băi, mulțumesc din suflet, dar să nu mă compătimiți, că n-aveți motive. Acum sunt foarte bine. Că dacă nu eram nu citeați ce-am scris ieri. 

V-am zis că habar n-am în ce direcție curg cuvintele. Voiam să zic de fapt că am picat un examen. Băi, eu am picat un examen. Și nu mă interesează că l-am picat pentru că am meritat-o. Sunt un pic nemulțumită de nota la primul examen că simt că meritam mai mult, dar na... Enervant e că e același profesor la ambele materii și mai am încă un examen cu el. La care n-o să pic, garantat. Ce nu înțeleg e de ce profesorul acesta dă importanță doar materiei la care am picat eu. Și mie nu-mi place! 

Am aberat suficient pe azi. Nici nu citesc, îi dau publicare direct. 

Hai, pleacă în lume!