joi, 30 ianuarie 2020

Oameni și oameni; de fapt, finalul zilei de ieri

"Când n-ai nimic bun de spus, mai bine taci."
Teoretic, foarte ușor, practic imposibil dacă ești eu. Mno bine, ieri m-am dus la Galleria cu treabă la BT. Spun că am avut treabă la BT doar ca să par importantă. În fine, parcarea relativ goală, o mașină parcată pe sensul de mers. Ei lasă, că nici eu nu-s perfectă, mai parchez pe câte un trotuar (dacă n-am unde), greșesc, sunt om. Un domn în vârstă încărca portbagajul, asta e, e bătrân, a parcat și el unde a putut, e drept că foarte aproape de intrarea în magazin. Și termină domnul de pus din coș în portbagaj, fix lângă locul pentru cărucioare, deci i-ar fi luat o secundă să-l ducă la locul lui. Dacă e în stare să șofeze, e în stare și să facă doi pași. Ce credeți, i-a făcut? Țin să precizez că n-am stat anume cu ochii pe dânsul, dar eram cu fi-miu în mașină și răspundeam la niște întrebări în timp ce trebuia să număr și să împart niște bani pe căprării. Ei, vezi tu, când a lăsat căruciorul pe sensul de mers, am coborât geamul și l-am întrebat ce fel de exemplu oferă dumnealui tinerei generații. Citez:
-Domnule, după ce că ați parcat mașina astfel încât încurcă, până la vârsta dumneavoastră n-ați învățat să-i respectați pe ceilalți? Și îi spun de cărucior.
-Ești o nesimțită, așa vorbești tu (mă rog, nu-i permisesem a mă tutui) cu bunicii tăi?
-Păi bunica mea (Dumnezeu să o odihnească, singura pe care am cunoscut-o) m-a învățat să nu stau cu capul în jos în fața nimănui, decât poate atunci când greșesc eu. Și dumneavoastră nu aveți nici 1% buna-creștere a bunicii. 
S-a urcat la volan mormăind cum că-s o nesimțită, că stau la pândă ca o hoață (dacă făceam asta îi pozam mașina și o postam pe porcăria aia de grup de FB, dar ce să vezi, pe mine m-a mâncat să iau atitudine) și cum îmi permit eu, o nimeni, să-l dojenesc. Adică noi tinerii trebuie să îi respectăm pe cei în vârstă doar că sunt mai în vârstă. Ei, mă scuzați, puteți fi sau nu de acord cu mine, te respect dacă mă respecți și chiar consider că i-am oferit un exemplu bun lui Paul. L-am întrebat după ce mi-am terminat treaba la BT cum i s-a părut că am reacționat. N-a spus nici un cuvânt jignitor la adresa "bunicului", a sesizat că domnul nu a vorbit cuviincios cu mine și că e iresponsabil. 

După ce am plecat de la Galleria, a trebuit să ajung la Centrul de permanență de lângă Piața Bistrița. Paul tot cu mine în mașină. Intru pe gangul dintre Centrul de permanență și piață să parchez, dar un domn, tot mai în vârstă, mergea cam pe mijlocul drumului așa, traversa oarecum. Am oprit mașina și l-am lăsat să treacă, că nu era să mă urc pe dumnealui. Adică n-am făcut vreun gest dintr-ăsta care merită aplauze sau de dat la ziar. Domnul în schimb, ăsta da domn, mi-a făcut semn de reverență, de mulțumire, a gesticulat ceva cum că-mi sărută mâna de am rămas ca proasta, am reușit să îngaim din cap un semn de apreciere către dumnealui totuși. Din păcate, eram pe grabă că îmi consumasem timp cu domnul de la Galleria, iar la 17 aveam programarea la psihiatru, că asta făceam în Precista. Și acum îmi pare rău că nu i-am mulțumit pentru exemplul pozitiv pe care i l-a acordat copilului meu. Sper ca Universul să-i întoarcă înmiit buna-dispoziție pe care mi-a transmis-o.

După care m-am văzut cu niște doamne minunate, în a căror vocabular nu există proastă-dispoziție, unde mai pui că-s culte. Îmi doresc de a ajunge măcar la sfert din inteligența dumnealor. 






joi, 23 ianuarie 2020

Leapșa

Azi ceva ușor. Când am început eu să citesc bloguri, prin 2011-2012, era tare fain, mai ales dacă aveai comunitate, să participi la așa-numite lepșe. Un blogger crea un set de întrebări, apoi nominaliza alți câțiva să le raspundă, aceștia la rândul lor nominalizau pe alții... în fine, ați prins ideea. Cum, desigur, pe mine mă citesc eu, personalitatea mea și uneori, cea de-a treia sau a patra mea personalitae, m-am nominalizat singură să răspund la niște întrebări gasite prin blogosfera anilor la care am făcut referire mai sus (între timp, au apărut Youtube și Instagram, la modă e să fii infuencer).
Să purdedem:

1. Dacă ai putea alege un fel de mâncare pe care să îl mănânci pentru următoarea lună (fără să ai voie să mănânci altceva), care ar fi acela?
Simplu ca bună ziua: cartofi prăjiți cu usturoi.

2. Pleci într-o vacanță de două săptămâni pe o insulă pustie și poți lua cu tine o celebritate. Pe cine iei?
Băi, cred că pe Andreea Balaban. Pentru mine e o celebritate fata asta. N-ar trebui să o întreb nimic, dar sigur mi-aș îmbogăți cunoștințele stând două săptămâni doar cu ea.

3. Un vis pe care îl aveai în copilărie și s-a îndeplinit și unul care nu s-a îndeplinit.
Păi, mi-am dorit un copil. Îl am. Mi-am dorit să devin actriță de teatru. Singura piesă în care joc un rol e viața mea.

4. Primești un cadou foarte urât de la prietenul tău cel mai bun. Îi spui că e urât sau te prefaci?
Cel mai bun prieten al meu e soțul. Nu am cum să-l mint, nici dacă aș vrea. Dar bine că nu-mi face cadouri prea des. Eram în primele noastre luni de relație și mi-a adus din Austria un ceas-brățară, în formă de inimioară și cu multe inimioare de zici că era salbă. L-am întrebat dacă a dat și bani pe el. Dăduse, multicei chiar. Încă am ceasul, l-am și purtat uneori.

5. Dacă ai putea călători în trecut și să discuți cu tine cea de la 18 ani, ce sfat ți-ai da?
Alexandra de la 18 ani, nu mai fi superficială. Și pune naibii osul la treabă cum trebuie, nu cumva să ai regrete pe la 30.

6. Primești un premiu în bani pe care ești convins că nu îl meriți. Cum reacționezi?
Îl iau, dacă alții mai capabili au considerat că îl merit, au știut ei de ce. Încredere în forțele proprii, fată dragă.

7. Ce te motivează să scrii pe blog?
Momentan, faptul că am ceva timp liber.



miercuri, 22 ianuarie 2020

Înconjoară-te de oameni frumoși

Ieri, în timp ce călcam, m-a izbit așa, ca o revelație. Cum adică să ne înconjurăm de oameni frumoși? Păi, n-ar cam trebui să-i considerăm pe toți frumoși? Mi se pare că îndemnul care-mi servește azi drept titlu pune din start etichete oamenilor. 
Poate omul pe care tu îl consideri astăzi urât e așa din cauza greutăților. Poate n-ar vrea să se comporte necuviincios cu tine, dar înainte de a-i ieși tu în cale, un altul și-a manifestat tocmai atitudinea pe care el o abordează acum. 
Prin decembrie, am fost la o bancă din oraș cu niște treburi. Doamna de la ghișeu, nu doar că era antipatică, dar avea, în primă fază, o atitudine jalnică. Cum în dimineața respectivă ieșisem din casă cu gândul de a-mi rezolva treburile cât mai repede, eram complet ZEN. Și nu i-am răspuns doamnei cu aceeași măsură, ba dimpotrivă, nici n-am știut vreodată că pot fi așa calmă, răbdătoare. Atunci am ajuns eu la concluzia că, într-adevăr, atragi ceea ce-ți dorești. Doamna, deodată s-a schimbat la 180 de grade și mi-a zis că rar clienți așa amabili. Problema ei nu eram eu, era poate un client grăbit dinainte, poate niște puține ore de somn, etc.
În fine, ce voiam eu să subliniez e că dacă nu am face o prioritate din probleme (că avem toți, indiferent de gradul sau forma lor) tare bine ar mai fi. Noi toți suntem de fapt niște oameni buni și frumoși, doar că de multe ori uităm. De ne-am comporta peste tot și cu toți așa cum am vrea să se comporte ceilalți cu noi, am vedea mai multe zâmbete.
Ce ziceți, încercăm să fim mai indulgenți? 

vineri, 17 ianuarie 2020

Unde dai și unde crapă

Ieri, când am pus titlul, voiam să scriu cu totul, dar cu totul altceva față de ce mi-a ieșit pe degete. Vedem ce-o fi și azi. Ce voiam să scriu ieri era că am deschis acest blog acum vreo 4 ani și am scris în fiecare an la fel de mult. Adică mai spre deloc.
Adevărul e că nu mă așteptam la așa val de oameni care să mă susțină și să-mi trimită mesaje pe Facebook și în privat. 
Ce nu vreau e milă. Și nicidecum atenție. Băi, mulțumesc din suflet, dar să nu mă compătimiți, că n-aveți motive. Acum sunt foarte bine. Că dacă nu eram nu citeați ce-am scris ieri. 
V-am zis că habar n-am în ce direcție curg cuvintele. Voiam să zic de fapt că am picat un examen. Băi, eu am picat un examen. Și nu mă interesează că l-am picat pentru că am meritat-o. Sunt un pic nemulțumită de nota la primul examen că simt că meritam mai mult, dar na... Enervant e că e același profesor la ambele materii și mai am încă un examen cu el. La care n-o să pic, garantat. Ce nu înțeleg e de ce profesorul acesta dă importanță doar materiei la care am picat eu. Și mie nu-mi place! 
Am aberat suficient pe azi. Nici nu citesc, îi dau publicare direct. 
Hai, pleacă în lume!

joi, 16 ianuarie 2020

Când te apucă, mult te ține?

Păi, de obicei nu. Renunț ușor și mi-e frică de gura lumii. 
Mi-e frică de faptul că mulți nu înțeleg schimbările prin care am trecut în decursul anilor și că poate regret enorm fiecare cuvânt greu pe care l-am spus și fiecare gest necugetat. Că poate durerea și invidia pe care le țineam ca prietene bune m-au determinat să jignesc și să calc pe suflete. Că poate tocmai cei cărora le-am spus lucruri urâte mi i-aș fi dorit prieteni. Că port o depresie pe picioare de nu știu câți ani, abia din 2016 o tratez. 
Dar azi, azi încă lucrez cu mine. Azi, în fiecare azi mă trezesc și-mi doresc să fiu un om bun. Să nu rănesc. Să nu judec. Să nu critic. Să nu jignesc. Nu-mi iese, recidivez încă. Și mă doare când greșesc. Dar mă ridic, o iau de la capăt. 
Pot! Reușesc! E o lentoare în procesele mele, dar încep să capăt sens. Încep să fiu.

marți, 20 august 2019

Mai stau

Lasă-mi obrazul să se așeze pe brațul tău stâng. Plimbă-ți degetele fierbinți pe spatele meu rece. Sărută-mi fruntea-n timp ce dorm și privește-mă. O fi pentru ultima dată?