Păi, de obicei nu. Renunț ușor și mi-e frică de gura lumii.
Mi-e frică de faptul că mulți nu înțeleg schimbările prin care am trecut în decursul anilor și că poate regret enorm fiecare cuvânt greu pe care l-am spus și fiecare gest necugetat. Că poate durerea și invidia pe care le țineam ca prietene bune m-au determinat să jignesc și să calc pe suflete. Că poate tocmai cei cărora le-am spus lucruri urâte mi i-aș fi dorit prieteni. Că port o depresie pe picioare de nu știu câți ani, abia din 2016 o tratez.
Dar azi, azi încă lucrez cu mine. Azi, în fiecare azi mă trezesc și-mi doresc să fiu un om bun. Să nu rănesc. Să nu judec. Să nu critic. Să nu jignesc. Nu-mi iese, recidivez încă. Și mă doare când greșesc. Dar mă ridic, o iau de la capăt.
Pot! Reușesc! E o lentoare în procesele mele, dar încep să capăt sens. Încep să fiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu